Apa in casa: intre puritate si eficienta

Incercam cu acest articol sa readucem in discutie modul in care putem beneficia de apa necesara in casa sau orice alta cladire.

Daca in articole anterioare am incercat sa aratam importanta si unele modalitati in care se poate obtine apa calda intr-o cladire, de aceasta data ne axam in principal pe furnizarea apei reci. Pentru aceasta amintim ca, desi in cazul multor cladiri independente, mai ales din randul celor aflate in mediul rural, apa rece este obtinuta individual, din fantani proprii (de regula cu ajutorul unor pompe consumatoare de energie, consumul acestora este totusi la acest moment considerat irelevant). Totusi, pentru a evita neintelegeri, vorbim aici exclusiv de apa (rece) necesara locuirii in cladirea respectiva (spalat si gatit), si in niciun caz despre apa utilizata la gradinarit, spalatul masinii in curtea proprie samd (consumuri de pot depasi de zeci de ori pe cel caznic).

Fie ca este vorba despre case din mediul urban si racordate la reteaua publica de alimentare, fie despre case individuale din mediul rural, avem cateva reguli de baza care ar trebui respectate, dintre care amintim:

  1. Daca ne dorim ca acea apa sa fie si potabila, este bine ca, mai intai  sa fie facute niste teste la laboratoare specializate: costa cateva sute de lei, insa ofera certitudinea ca apa este total neindicata de a fiu bauta ori va aduce o buna imagine a calitatii ei  – posibil sa fie foarte buna, in fond, daca visul oricui este “sa bea apa de izvor”, de ce n-am beneficia de propria sursa?
  2. In functie de rezultatul analizelor de laborator, este indicata apelarea la instalatori specializati si montarea, dupa caz, a unor filtre capabile sa ofere apa dorita si buna de baut.

Filtrele sunt de mai multe tipuri, atat ca forma (lungime, diametre ale conductelor de conectare) cat si ca destinatie. De asemenea, unul este filtrul (practic recipientul, borcanul cu racordurile sale, care practic poate sta in instalatie si gol, fara sa faca nimic) si altceva este rezerva din interiorul acestuia (a borcanului). Mai jos sunt date cateva tipuri ce pot fi gasite cu usurinta in magazinele de specialitate.

 

 

Un exemplu aparent complicat de filtrare complexa a apei este cel din imaginea urmatoare:

 

 

Trebuie totusi spus ca, in ciuda numarului de filtre din imagine – fiecare cu rol bine precizat, iar succesiunea lor in instalatie de importanta maxima (simplist vorbind, plecand de la regula “filtrare de la mare la mic”), in functie de rezultatul analizelor sa fie nevoie de altele mai pretentioase (bazate pe osmoza inversa etc. – doar un specialist poate spune cu exactitate); fiecare dintre filtrele disponibile pe piata are una sau mai multe functii bine precizate si prezente in documentele insotitoare din ambalajul in care sunt livrate. Daca instalatia prezentata pare exagerata si poate prea scumpa (pretul unuia dintre primele, fara costurile de instalare, se situeaza intre 30 si 150 RON, functie de marime) trebuie sa comparam efortul cu ce ne ofera in schimb  – apa curata = posibil potabila, prelungire duratei de viata a instalatiei (boiler, robinete, pompe, reglaje etc.)

3. Daca deci nu avem in vedere consumul apei pentru baut, o filtrare este totusi de dorit chiar si numai pentru buna intretinere si prelungirea perioadei de exploatare a instalatiei deservite. Practic, in cazul centralelor individuale clasice, alimentate cu gaze naturale, prezenta filtrului magnetic este conditie obligatori pentru oferirea garantiei. In functie de caracteristicile apei (fie ea de la reteaua urbana ori din fantana proprie), alte filtre se pot dovedi realmente necesare.

In incheiere ar mai trebui spus ca, pa langa destinatia lor precizata de furnizor (oprire particule, nisip, calcar etc.) filtrele se deosebesc si dupa modul lor de functionare: unele filtreaza, adica opresc mizeria, iar altele doar o disociaza, adica maruntesc suspensiile (asa cum face filtrul magnetic cu calciul ce-l traverseaza). Altfel spus, nu credem ca cineva este dornic sa bea o mizerie disociata(!)

Au aparut de asemenea unele filtre care trateaza chimic apa ce le traverseaza: in acest caz, poate fi extrem de util pentru unele utilizari, precum la alimentare masinii de spalat, insa inainte de montare in instalatie trebui analizat cu precizie daca filtrul respectiv este compatibil sau nu cu apa potabila! Daca analizele indica o apa potabila, atunci este bine ca instalatorul sa cunoasca acest lucru inca de la inceput si toate componentele puse in instalatie sa fie compatibile cu apa potabila.

Cum insa poate aparea tentatia de a monta cat de multe filtre reamintim ca cea mai ieftina solutie nu este niciodata si cea mai buna: orice filtru in plus in instalatie inseamna pe langa un consum suplimentar de energie mai ales o fortare a pompelor; prin apelarea la specialisti instalatori se va obtine totdeauna solutia cea mai buna si eficienta pe termen mediu-lung. Nu e cazul sa detaliem aici calculul pierderii de presiune care depinde de fiecare fiting din instalatie (filtrele fiind clar dintre cele mai dificile), cum depinde puterea pompei de presiunea din instalatie ori debitul pompei sau energia consumata de toate acestea: cati kPa (kilopascali) din presiunea pompei pot fi epuizati de un anumit filtru (fiecare tip e diferit), un cot de conducta, sau un robinet? daca se intampla ca instalatia, respectiv pompa sa fie supradimensionata, va fi bine; daca insa pompa a fost aleasa la limita (pe principiul pretului cel mai mic) exista posibilitatea fortarii si distrugerii ei premature.

Doar un instalator proiectant specializat in acest domeniu va oferi rezolvarea potrivita, inclusiv solutia de a monta sisteme speciale, nu doar care ofera o apa mai curata, dar care pe termen lung sunt mai ieftine de instalat si intretinut. Un filtru de mica capacitate (ca cele din imagine) este necesar a fi schimbat mai des (furnizorul indica un numar de ore sau metri cubi apa), altfel de murdareste, se infunda: la extrem, exista situatia cand e mai indicat scoaterea rezervei murdare si tinerea borcanului gol pana la inlocuirea cu o rezerva noua, curata si functionala.

Evident, in acest caz este mai putin importat eventuala economie de energie obtinuta prin scoaterea din instalatie a unui filtru si mult mai important si corect este, daca e cazul, dimensionarea corecta a instalatiei prin montarea de pompe corespunzatoare si care sa faca fata pierderilor de presiune datorate fiecarei componente din instalatie. Cum si acesta tema este deosebit de vasta, promitem sa revenim cu alte detalii.

 

Daca continutul acestui articol vi s-a parut interesant, sunteti invitati sa le parcurgeti si pe celelalte de pe acest blog si chiar sa le impartasiti apropiatilor dumneavoastra.

Echipa ELUX rodit SRL